Voroneț – o mănăstire cât zările fără de sfârşit ale văzduhului
Cu peste 560 de ani de istorie, complexul monahal medieval construit în satul Voronet, astăzi cartier al o
rașului Gura Humorului, reprezinta una dintre cele mai valoroase ctitorii ale lui Stefan cel Mare. Supranumita „Capela Sixtină a Estului”, Manastirea Voronet, caci despre ea este vorba, se afla la 36 km de municipiul Suceava și la numai 4 km de centrul orașului Gura Humorului. Biserica a fost ridicată în anul 1448 în numai 3 luni și 3 săptămâni, ceea ce constituie un record pentru acea vreme. De mici proporții, cu plan trilobat, având turla cu boltă moldovenească pe naos, biserica face parte dintre puținele monumente de arhitectură religioasă din nordul Moldovei care-și păstrează în mare măsură forma inițială. Mănăstirea Voroneț a fost înălțată pe locul unde se afla o biserică de lemn. Când lucrările de construcție s-au apropiat de final, Stefan cel Mare a daruit mănăstirii, prin actul de la 17 august 1488, moșia Știlbicani. Odată cu încheierea construcției biserica a preluat vechiul hram al „Sfântului și Slăvitului Marelui Purtător de Biruință Gheorghie”. Încă de pe timpul domniei lui Ștefan cel Mare, dar mai ales după 1488, sfantul lacas a devenit un important centru de credință și cultură din Moldova medievală. Se consideră că apariția monahului Daniil la Voroneț după o perioadă de ședere la Manastirea Putna și de sihastrie a dat nu numai un impuls vieții monahale din acest lăcaș dar a și imprimat un nivel de viață duhovnicească deosebit de înaltă.Pictura interioară a bisericii datează în cea mai mare parte din anul 1496, iar in scenele din altar și din naos artistul a urmărit să redea îndeosebi sensul teologal al imaginilor, realizând un ansamblu solemn, dar cu vădit caracter de monumentalitate. Printre aceste picturi de interior atrag atenția mai ales: Cina cea de Taina, Impartasirea Apostolilor, Spalarea picioarelor (in altar), Ciclul patimilor și tabloul votiv al domnitorului Ștefan cel Mare (în naos). Despre pictura exterioară a Voronețului, ce dateaza din timpul domniei lui Petru Rares, putem spune ca este realizată la un înalt nivel artistic, fiind socotită drept cel mai reușit ansamblu al artei feudale moldovenești. Figurile biblice din aceste fresce exterioare sunt apropiate de viață, însuflețite, firești. Nota caracteristică a acestor fresce o constituie și bogata imaginație creatoare a realizatorilor ei, care introduc în compoziție elemente folclorice (spre exemplu arhanghelii care suflă din buciume, instrumente specifice păstorilor de munte). În 
interiorul bisericii rețin atenția jilțurile și stranele din secolul al XVI-lea (printre altele un jilț domnesc, o adevărată capodoperă a sculpturii în lemn), mormântul mitropolitului Grigore Rosca din pridvor si mormântul sihastrului Daniil, din pronaos. Se spune despre Voronet ca este o manastire zugrăvită cu pensula înmuiată în credinţă – o palmă de geniu mânuită de Dumnezeu prin mâinile aurite ale unor zugravi, călugări necunoscuţi, atunci şi astăzi. Aşa a ieşit acel albastru împrumutat parcă din cărţile sfinte pe peretele exterior, acea compoziţie a celebrului albastru de Voroneţ care nu a fost elucidată în totalitate nici pana astazi, fiind vorba de azurit fărâmiţat şi o substanţă organică rămasă neidentificată. Se spune ca doar credinţa pictorilor, atât ar fi putut duce la aşa ceva. Pe acea culoare şi-au sprijinit fruntea ieri şi azi pelerinii. În zile de criză şi de nevoinţă. Si nimeni nu mai poate stabili formula, fie şi chimică, a „Bibliei cu toate paginile deschise”, cum mai este numită pictura exterioară a Mănăstirii Voroneţ. O mănăstire cât zările fără de sfârşit ale văzduhului. În satul aşezat pe un deal, înconjurat de brădetul verde, cenuşiu. (GSV Media)
rașului Gura Humorului, reprezinta una dintre cele mai valoroase ctitorii ale lui Stefan cel Mare. Supranumita „Capela Sixtină a Estului”, Manastirea Voronet, caci despre ea este vorba, se afla la 36 km de municipiul Suceava și la numai 4 km de centrul orașului Gura Humorului. Biserica a fost ridicată în anul 1448 în numai 3 luni și 3 săptămâni, ceea ce constituie un record pentru acea vreme. De mici proporții, cu plan trilobat, având turla cu boltă moldovenească pe naos, biserica face parte dintre puținele monumente de arhitectură religioasă din nordul Moldovei care-și păstrează în mare măsură forma inițială. Mănăstirea Voroneț a fost înălțată pe locul unde se afla o biserică de lemn. Când lucrările de construcție s-au apropiat de final, Stefan cel Mare a daruit mănăstirii, prin actul de la 17 august 1488, moșia Știlbicani. Odată cu încheierea construcției biserica a preluat vechiul hram al „Sfântului și Slăvitului Marelui Purtător de Biruință Gheorghie”. Încă de pe timpul domniei lui Ștefan cel Mare, dar mai ales după 1488, sfantul lacas a devenit un important centru de credință și cultură din Moldova medievală. Se consideră că apariția monahului Daniil la Voroneț după o perioadă de ședere la Manastirea Putna și de sihastrie a dat nu numai un impuls vieții monahale din acest lăcaș dar a și imprimat un nivel de viață duhovnicească deosebit de înaltă.Pictura interioară a bisericii datează în cea mai mare parte din anul 1496, iar in scenele din altar și din naos artistul a urmărit să redea îndeosebi sensul teologal al imaginilor, realizând un ansamblu solemn, dar cu vădit caracter de monumentalitate. Printre aceste picturi de interior atrag atenția mai ales: Cina cea de Taina, Impartasirea Apostolilor, Spalarea picioarelor (in altar), Ciclul patimilor și tabloul votiv al domnitorului Ștefan cel Mare (în naos). Despre pictura exterioară a Voronețului, ce dateaza din timpul domniei lui Petru Rares, putem spune ca este realizată la un înalt nivel artistic, fiind socotită drept cel mai reușit ansamblu al artei feudale moldovenești. Figurile biblice din aceste fresce exterioare sunt apropiate de viață, însuflețite, firești. Nota caracteristică a acestor fresce o constituie și bogata imaginație creatoare a realizatorilor ei, care introduc în compoziție elemente folclorice (spre exemplu arhanghelii care suflă din buciume, instrumente specifice păstorilor de munte). În 
interiorul bisericii rețin atenția jilțurile și stranele din secolul al XVI-lea (printre altele un jilț domnesc, o adevărată capodoperă a sculpturii în lemn), mormântul mitropolitului Grigore Rosca din pridvor si mormântul sihastrului Daniil, din pronaos. Se spune despre Voronet ca este o manastire zugrăvită cu pensula înmuiată în credinţă – o palmă de geniu mânuită de Dumnezeu prin mâinile aurite ale unor zugravi, călugări necunoscuţi, atunci şi astăzi. Aşa a ieşit acel albastru împrumutat parcă din cărţile sfinte pe peretele exterior, acea compoziţie a celebrului albastru de Voroneţ care nu a fost elucidată în totalitate nici pana astazi, fiind vorba de azurit fărâmiţat şi o substanţă organică rămasă neidentificată. Se spune ca doar credinţa pictorilor, atât ar fi putut duce la aşa ceva. Pe acea culoare şi-au sprijinit fruntea ieri şi azi pelerinii. În zile de criză şi de nevoinţă. Si nimeni nu mai poate stabili formula, fie şi chimică, a „Bibliei cu toate paginile deschise”, cum mai este numită pictura exterioară a Mănăstirii Voroneţ. O mănăstire cât zările fără de sfârşit ale văzduhului. În satul aşezat pe un deal, înconjurat de brădetul verde, cenuşiu. (GSV Media)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu