Cele mai puternice spirite malefice din folclorul românesc
******
Unele dintre cele mai puternice spirite malefice din folclorul românesc sunt Ielele. Credința în Iele este de sorginte slavă, iar în mitologia din răsăritul Europei le întâlnim în: Serbia, Polonia, Cehia, Rusia și Bulgaria. La români, Ielele mai poartă deseori denumirea de Zâne sau Rusalii, însă nu numai.Multitudinea de nume ne dă o idee asupra locului și rolului pe care-l joacă în mentalul arhaic.
******
Credința popular
ă ne spune că Ielele nu trebuie chemate după numele lor adevărat, ci cu alt cuvânt convențional, cunoscut de toată lumea: Nemilostivele, Dânse, Iude, Fetele lui Iuda, Samovile, Vâlve, Nagode, Irodițe, Vânturițe, Vântoase, Fetele Vântoaselor, Stăpânele Vântului sau Irodeice. Pentru ca puterea lor să nu fie covârșitoare, ele au primit nume de laudă sau de dezmierdare: Milostive, Măiestre, Zâne Milostive, Zâne Măiestre, Doamne, Domnițe, Bune, Puternice, Fete Frumoase, Frumoase, Frumușele, Fetele Câmpului, Fetele Codrului, Fetele lui Șandru, Viteze, Harnice, Sfinte, Sfinte Mari, Șoimane sau Șoimance. Aceste spirite au o multitudine de atribute, uneori contradictorii. Unele credințe ne spun că ar fi niște babe urâte, altele că ar fi fecioare frumoase. Miturile populare spun că ele umblă de Rusalii. Altele din contră, că umblă și în alte zile ale anului. Pe unde se plimbă ele? Din nou, anumite mituri spun că doar prin locuri alese, în schimb altele că umblă peste tot. Conform înțelepciunii populare, ele sunt fiicele lui Rusalim-Împărat (personificare a cetății Ierusalim) și că urăsc pe creștini, pentru că aceștia, ca supuși ai tatălui lor, au trecut la creștinism. Oltenia ne oferă, bunaoara, o legendă care duce originea Ielelor și mai departe: ”A fost odată un împărat mare și tare, care avea trei fete. Ele se numeau Catrina, Zalina și Marina și erau fetele lui Alexandru Machedon. Aceste fete erau țigănci și erau atât de lacome încât dacă punea ceva împăratul de-o parte, nu se putea până ce nu dădeau ocol, să vadă ce-i și nu gustau. Odată ele tot căutând, au dat peste o sticlă cu apă vie și cum au băut, îndată au zburat. Ele de atunci zboară încoace și încolo, ca să vadă unde e calul lui Alexandru Machedon și nu l-au găsit nici până astăzi, că e ascuns în coadele mărilor. Dar Ducipal n-are să iasă din coadele mărilor până la vremea de apoi când îl vor găsi cele trei fete ce se vor duce cu el la Alexandru, și el le va săruta cu dor. Și Ăle Sfinte vor zice:
-Împărate Alexandre, iacă, noi l-am găsit!
Iară împăratul va spune:
-Bine, fetele și iubitele mele, voi ați fost credincioasele mele!
Apoi împăratul va intra cu cele trei fete în Rai, unde vor trăi în veselie. Și de atunci nu vor mai fi oameni pociți și schilozi pe lume!” Din altă povestire reiese că ele ar fi dat apă vie calului lui Alexandru Machedon și că acesta a zburat, iar ca Ielele să-l prindă au băut la rândul lor.Prin unele părți ale Olteniei se crede că ielele sunt în număr de șapte și că sunt atât de frumoase încât doar îngerii le întrec. Ele nu au trup material ci sunt ”năluci în chip de femei tinere și vesele”. Nu le poate vedea nimeni în afară de cei buni la suflet care fac doar fapte bune. Au zale pe piept și clopoței la picioare. Cântarea lor este atât de frumoasă încât nu are asemănare pe pământ. Ele zboară prin văzduh înainte de miezul nopții și trec cântând din zale și clopoței pe deasupra caselor unde au să trimită vreo pedeapsă unui om rău la suflet și fapte. Pe unii, mai ales flăcăi care se laudă cu frumusețea lor, îi pun să cânte ca dânsele să joace. Pentru a scăpa cu bine, soluția este următoarea: ”Cum să faci să cânți bine cu floierul? Iei floierul, plin de lapte dulce, astupat la amândouă capetele și la toate găurile, să nu se scure laptele. Pleci în pielea goală cu floierul și cu doi câini negri după tine ca să te apere. Îngropi floierul la nouă hotară(hotare), cu mâinile la spate. Îl lași îngropat trei zile. A treia zi te duci și-l iei. Îl scoți cu mânele la spate, cu pielea goală și cu cei doi câini după tine”. În tot timpul nu e bine să pomenești de fluier. Dacă îți iei un câine alb și unul negru, cel negru te va apăra, dar cel alb vă sări la tine să te mănânce. Înapoi nu ai voie să te uiți. ”După ce scoți fluierul, îl pui sub căpătâi și noaptea aievea vin Sfintele și te-ntreabă de trei ori:
– Ce ne dai, ce ne dai?
A treia oară le răspunzi ce crezi, de exemplu degetul mic de la mâna stângă. După aceasta, cu fluierul să nu cânți și să nu-ți aduci aminte de el trei zile. Cu fluierul vei cânta minunat de vor spune oamenii:
-Cântă de parcă-i luat din Sfinte”. Sub numele de Vânturițe sau Vânturoase, Ielele vânturesc copiii. ”Copilul vânturit cât va trăi va tot morbos (bolnăvicios) de cap și de picioare, hălăunit (răutăcios) de cap, fără să știe ce face”. În contra Ielelor se astupă gurile de la casă, se înfașă copilul și i se astupă și capul. Un om vânturit scapă doar prin iarba-vântului. Dacă joacă pe pământ, Ielele, își aleg grădinile cu iarbă verde și poieni înrouate. Când voiesc să pedepsească vreun om, Ielele îl dezmiardă prin cântece, îl adorm în vise plăcute, joacă de trei ori hora în jurul lui, blestemându-l fiecare ori limba să i se lege, ori să-și piardă mințile, ori să capete o boală fără leac. De cele mai multe ori îi lasă pe nefericiți fără mâini, picioare ori îi strâmbă fața. Ielele lasă urme pe unde au jucat: iarba e arsă iar apoi răsare una otrăvită, mult mai frumoasă ca precedenta. Ielele beau noaptea apă din fântâni și oricine va bea după va rămâne pocit.Pentru a se feri de acest necaz, cel care bea dimineața trebuie să facă un semn pe fântână ca necazul să cadă pe acel semn. Ca să-și păzească gospodăriile de Iele, oamenii ar trebui să pună un cap de cal într-un par al porții. În prima zi a postului de Sf. Petru și Pavel, româncele nu lucrează deoarece în această zi trec Frumoasele și le strâmbă pe cele care muncesc. Tot în această zi femeile leagă copiilor usturoi sau pelin la grumaz ori le pun la tălpi ca să-i protejeze.. Când treci sâmbătă ori marți seara peste ape, trebuie să îți faci cruce și să suflii peste apă ca să nu fii bolnav, căci atunci se scaldă Nemilostivele. Femeile aromânce se tem de Savovile pe timpul lăuziei, căci acestea intră noaptea pe ușile lăsate deschise și le seacă pieptul ca să nu aibă cum să-și alăpteze pruncii. Pentru vindecarea răului picinuit de Iele se folosesc diverse leacuri și descântece.
Ielele, fecioarele de nezarit
Povestea Ielelor, fecioarele de nezarit, e coborata din vremuri pagane. Ele sunt fiicele pe veci pierdute ale lui Rusalim imparat si de aceea li se mai spune si Rusalii. Mult mai tarziu mitul lor, al femeilor neasemuit de frumoase a fost suprapus peste sarbatoarea crestina a Cincizecimii (Pasca rosata sau Domenica rosarum) si a devenit Duminica Rusaliilor, cand casele sunt impodobite cu ramuri verzi. Una dintre calitatile zanelor Iele este dansul deosebit de frumos, hipnotic, fascinant, care arde iarba din locul unde are loc. Ele danseaza in aer sau pe pamant, noaptea, asezate in cerc, dar, daca sunt zarite de ochi de om muritor sau daca cineva calca in cercul parjolit in care au dansat, acesta se imbolnaveste de moarte, isi pierde mintile si se spune ca este „luat de Iele”. La mijlocul perioadei de trei zile a Rusaliilor, coboarau pe pamant si surorile Ielelor, Sanzienele, zanele renasterii vietii iar ca semn al venirii lor infloresc florile galbene ce le poarta numele. Oamenii cred ca, in noaptea Sanzienelor, zanele despletite umbla pe pamant sau plutesc prin aer si impart rod holdelor si femeilor casatorite, inmultesc pasarile si animalele si vindeca bolile rele. Se zice insa, ca ar fi de ajuns ca oamenii sa le nesocoteasca ziua pentru ca toate faptele lor bune sa se transfome radical si sa infrateasca cu inraitele Iele sau Rusalii. Pedeapsa Sanzienelor pentru femeile care nu tin sarbatoarea este pocirea gurii, iar barbatilor care incearca sa le vada, care rad de ele sau au jurat stramb, le iau mintile, caci se stie ca Sanzienele sunt mari iubitoare de dreptate.De vazut nu le-au vazut decat foarte putini oameni si intotdeauna de departe, caci apropierea de ele inseamna, deseori, moartea. Legendele care invaluie existenta lor sunt nenumarate si rar, foarte rar, cei care au avut norocul sa fie iertati de zane au povestit despre dansul lor fantastic de la miezul celei mai scurte nopti. O parte din vorbele ce se spun, le-am aflat intr-o seara chiar inaintea Rusaliilor, petrecut pe la marginea Feleacului, acolo unde incepe nemarginirea padurii Baciu. Nea Sorin, cel care mi le povestea, era in felul lui un neincrezator: „Ielele? Se zice ca sunt femei-fecioare, nemuritoare si asa frumoase ca pot fermeca orice barbat. Nu le poti sti locul niciodata. Unii le-au vazut in padure ori in

pesteri, pe stanci, in aer, in locuri parasite, la raspantii de drum sau pe maluri de apa. Si mereu noaptea, la lumina lunii. Danseaza ca nebunele, invartite in hora, invelite in valuri albe ca stafiile, ori goale de tot ca sa ia mintile cui le vede”. Spune ca locul pe care au dansat ele in padure, ramane ars ca de foc, dar un foc rece care nu innegreste si lasa numai crengile copacilor uscate ca in miezul iernii. Pe locul parjolit nu mai creste iarba multa vreme iar atunci cand rasare din nou, culoarea ei este verde-intunecata, nu e pascuta de nici un animal, iar locul batatorit se umple de ciupercile carora li se zice „lingura zanei”. „Asa se si recunoaste urma Ielelor, cercurile nebune, unde daca pasesti nu mai esti om niciodata, fiindca puterea lor nu are margine si duhul ramane pe locul dansului lor”. Ielele vin in cete de cate sapte sau de cate trei si povestile spun ca: „Noaptea, dupa ce obosesc, beau apa din fantani si ochiuri de lac singuratice, cel mai des de sub nuci si sub paltini, iar cine nu recunoaste semnele trecerii zanelor si bea dupa ele, ramane pocit pe viata ori innebuneste”.
******
Credinta populara mai spune ca in noaptea Ielelor nu trebuie lasat afara din casa nici un vas cu apa descoperit, iar cine uita si bea apoi din ele e lovit de uitare sau isi pierde glasul. In mod normal ele sunt invizibile doar ca in noptile de Sanziene, capata trup viu si se razbuna cumplit daca sunt provocate, daca li se imita gesturile, sunt ofensate sau vazute in timpul dansului. Se spune ca uneori in noaptea, cand ele apar, sunt mai putin rele si ca au fost si barbati pe care zanele i-au invitat in hora lor, dar ca cei ce le-au refuzat au pierit fara urma.