D'ale lui Tãnase ... adicã ... Petre Tãnase: VICTOR VIOREL PONTON.... (SAU MINISTRUL FANFARON)...

D'ale lui Tãnase ... adicã ... Petre Tãnase: VICTOR VIOREL PONTON.... (SAU MINISTRUL FANFARON)...: MOTO :

La pierre est en or piatra este din aur

"Iata ultimul video pe care vreau sa vi-l prezint,stiu ca textul are cateva greseli de ortografie pe care nu am putut sa le corectez si va cer scuze pentru asta.Va urez vizionare placuta pentru recentul video al Roumanie je t"aime par youan......
https://youtu.be/xYr5OEz609U"

Multumim pentru postare Roumanie je t aime par youan !

Localnicii de la Vetrești-Herăstrău asteapta de ani de zile constructia unui pod

Mai tineti minte un joc al copilariei? Cel in care versurile unui cantecel inganat de mai toti copiii suna asa? –  „Podul de piatra s-a daramat/ A venit apa si l-a luat…”

*****

Cam asta s-a intamplat cu ceva timp in urma si in satul Vetresti – Herastrau, Vrancea. Doar ca de atunci nimeni nu a mai facut „altul mai trainic si mai frumos”. Iar cei care se jucau pe vremuri sunt acum mari – oameni maturi si responsabili si care asteapta o minune: aceea ca satul lor sa nu mai fie despartit in doua de catre un pod de ….scanduri. Si acela facut tot de ei. Pentru ca, din spusele localnicilor, podul de scanduri de la Vetresti, Herastrau este o situatie cunoscuta de ani de zile pe care nimeni nu o rezolva. In concluzie, oamenii s-au saturat deja de promisiuni si de chinul de a reface de la an de an podul de scanduri, pod pe care cu greu il treci, mai ales iarna, fie calator la pas, fie cu un mijloc de transport.

Scrisoare deschisa

„Catre autoritatile competente

Va rugam frumos pe dumneavoastra – persoanele in măsura sa rezolve problema acestui pod care de ani de zile este la fel ! Vrem sa ajungem si noi la casele noastre ca toți ceilalți cetățeni ai acestei comune! Pentru ca si cetățenii din „Podul Tardii ” sunt tot cetățenii acestei comune si au dreptul ca cei alesi de ei sa faca ceva pentru comunitatea in care traim cu totii. Dupa cum bine stiti, de un an de zile au fost aduse si lasate de izbeliste tuburi pentru construcția podului.. Dar, după cum vedeți, de la a spune si pana la a face este cale lunga. Noi inca ASTEPTAM PODUL! „, isi varsa amarul oamenii din Vetresti.

****

La Vetrești-Herăstrău se afla una din cele mai frumoase manastiri: Valea Neagra, ctitorita pe la 1755

Situat in partea nordică a Vrancei, satul Vetresti-Herastrau sau simplu, Herăstrău conține câteva cătune: Ungureni, Podul Țârdii (sătuc aflat peste râul Năruja traversarea se face peste un pod din lemn), Podul Șchiopului, Satul Nou sau Schit, Brădet sau Văcărie, Valea Neagră (cu aproximativ 6 familii). Cei care au pus aici bazele localitatii sunt apartinatori ai familiiilor Vatra, veniti se pare din zona Spinesti. Pe raza satului Vetresti-Herastrau se afla una din cele mai frumoase manastiri Valea Neagra, ctitorita pe la anul 1755. Biserica din lemn detine o icoana facatoare de minuni a Maicii Domnului. Satul Herăstrău apartine de comuna Nistorești, deși candva, a fost reședința unei comune de sine stătătoare.Aici se întâlnește la tot pasul acel mecanism de taiere a lemnului numit gater sau herăstrău, de la care provine și numele localității. Asadar, in vatra satului Herăstrău se afla biserica veche din lemn, construita pe la anul 1880 și la care s-au utilizat numai cuie din lemn, bârnele fiind îmbinate natural, iar temelia fiind făcută din piatră cioplită de râu. În centrul satului Herăstrău se află biserica nouă cu hramul „Sfânta Treime”, construită în anii 1998-2003. Printre credincioșii care au contribuit la construcția bisericii din zid se numără cei care au constituit Consiliul parohial al bisericii din localitate, Consiliul de conducere al Obștii Herăstrău (donatorul clopotului bisericii noi de peste 450 kg), dar și familii de rând cum ar fi: Maftei Vatră, Simion Vatră, Ion Fega, Ștefan Găină, Ștefan și Ion Sofronie, din Ungureni, precum și alți creștini din localitate.

(GSV Media)

Taranistii vranceni au ales reprezentantii pentru Congresul Extraordinar de la Pitesti, din luna iunie

„Duminica, 31 mai 2015, la Focsani, a avut loc sedinta Comitetului Judetean de Conducere al Organizatiei PNTCD Vrancea. Am ales prin vot secret cei trei delegati care vor participa la Congresul Extraordinar de la Pitesti. Acestia sunt Alin Robu Ionut, liderul tineretului taranist, Maricel Juganaru, secretarul organizatiei judetene si prof. Petru Ittu, vicepresedinte. Alturi de ei vor participa ca delegati de drept, Lilian Ilie, presedinte si Dr. Ovidiu Chiscop, primvicepresedinte. Tot astazi l-am comemorat pe Toader Cruceanu, fost detinut politic si Presedinte de onoare. S-a implinit, luna aceasta, un an de la disparitia acestuia. Gheorghe Milea, fost detinut politic, a fost ales, de catre membrii comitetului judetean, presedinte de onoare al organizatiei PNTCD Vrancea. Felicitari si respect!”, Lilian Ilie, presedinte PNTCD Vrancea

Doctorul Umut Özbebit revine la Focsani

Doctorul Umut Özbebit, renumitul chirurg estetician turc revine la Focsani, de aceasta data alaturi de doi dintre colegii sai ,la cererea pacientilor de aici, dar si din toata tara. „Sunt foarte multe doamne care au solicitat interventia doctorului (operațiile se fac in Turcia la Spitalul Acibadem) si, din acest motiv, dumnealui a ales sa revina la Focsani, pentru un nou simpozion. Medicul vine la Focsani sa discute cu pacientele direct, sa răspundă tuturor celor care au întrebări legate de operațiile estetice”, ne-a declarat Sibel Valy B, organizatoarea si traducătorul conferințelor. Viitoarea conferinta a medicului Umut Özbebit va avea loc in perioada imediat urmatoare, iar intrarea este libera.(vom reveni). – GSV Media –

31 mai – Ziua Românilor de Pretutindeni

Administrația prezidențială amintește că, de anul acesta, Ziua Românilor de Pretutindeni se celebrează la 31 mai.

Într-un comunicat al Palatului Cotroceni, șeful statului spune că și-ar dori ca sărbătoarea să fie un prilej de mândrie națională. Klaus Iohannis consideră, de asemenea, că politicienii au obligația de a găsi o soluție pentru votul diasporei, ca o dovadă de respect față de românii aflați dincolo de granițe.Opoziția liberală pregătește o moțiune de cenzură în jurul acestei teme, considerând că actuala coaliție parlamentară întârzie modificarea legislației.

„Anul acesta sărbătorim pentru prima dată Ziua Românilor de Pretutindeni în ultima duminică din luna mai. M-aș bucura ca acest moment festiv să reprezinte pentru fiecare dintre noi, indiferent de locul în care ne aflăm, un prilej de mândrie naţională. Încă de la începutul mandatului meu mi-am propus să mă întâlnesc cu cât mai multe comunități de români aflate dincolo de granițele țării. M-am întâlnit cu o parte dintre dumneavoastră și voi continua să o fac pentru că îmi doresc să fiu președintele care se preocupă constant de soarta și problemele concetățenilor săi. Vă asigur că voi fi mereu garantul asigurării şi respectării drepturilor și libertăților fundamentale ale tuturor românilor”, se arată în mesajul preşedintelui Klaus Iohannis, cu ocazia Zilei Românilor de Pretutindeni.

Şeful statului atrage atenţia că „situații inacceptabile precum ceea ce s-a întâmplat anul trecut, în noiembrie trebuie să nu se mai repete niciodată”, dacă vrem ca românii să fie respectați în lume.

În acest sens, preşedintele Iohannis precizează că „adoptarea unei legi care să ofere posibilitatea exprimării dreptului la vot de către toți cetățenii din afara granițelor rămâne o prioritate”. „Este nu doar o obligație constituțională a clasei politice de a găsi rapid o soluție la această problemă, dar mai ales dovada minimului respect pentru cetățenii noștri aflați în străinătate”, susţine Klaus Iohannis.

„Dumneavoastră, românii de pretutindeni, participați în mod direct la promovarea imaginii țării noastre în lume. Contribuiţi la dezvoltarea societăților în care munciți și trăiți, dar sunteţi parte şi din evoluţia României. De aceea, mi-am propus să identificăm modalități prin care pot fi îmbunătăţite mecanismele de dialog, consultare şi reprezentare. În acest sens, proiectul privind constituirea unui Consiliu Consultativ al românilor din afara graniţelor se află în dezvoltare. Unul dintre angajamentele asumate de mine este acela de a clădi o Românie prosperă, care oferă șanse și oportunități fiecăruia dintre noi, o țară în care se poate trăi cu demnitate. Cred cu tărie că este un obiectiv realizabil, dar știu totodată că nu vom putea reuși să îl atingem decât uniți, lucrând împreună. Vă chem așadar alături de mine să construim România pe care ne-o dorim, România în care să vă placă să vă reîntoarceţi!”, se mai arată în mesajul prezidenţial.

Program Cinema Colours 29 mai – 4 iunie

Program Cinema Colours 29 mai – 4 iunie.

31 mai 2015 – Ziua Mondială fără Tutun – „Ajută-mă să cresc sănătos!”

Ziua Mondială fără Tutun se serbează în toată lumea, în fiecare an pe 31 mai. Organizația Mondială a Sănătății a declarat această zi, „Ziua Mondială fără Tutun” în anul 1987într-o inițiativă de a atrage atenția asupra pericolul utilizării tutunului pentru societate, nu numai pentru fumători.

Agenţia Naţională Antidrog (ANA) se alătură Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS) în marcarea Zilei Mondiale fără Tutun (31 mai), prin organizarea, la nivel naţional, de activităţi de informare – sensibilizare  – conştientizare în mediul şcolar sau în comunitate, activităţi de petrecere a timpului liber şi de formare de abilităţi.

În fiecare an, în data de 31 mai, OMS, prin institutiile naţionale responsabile de monitorizarea şi implementarea politicilor de reducere a consumului de tutun, marchează Ziua Mondială Fără Tutun, subliniind riscurile de sănătate asociate consumului de tutun și pledând pentru programe eficiente de reducere a consumului de tutun.

Pentru Ziua Mondială Fără Tutun 2015, OMS face apel către toate țările de a lucra împreună pentru a reduce/stopa comerțul ilicit cu produse din tutun, acesta fiind o prioritate la nivel mondial a tuturor sistemelor de sănătate, juridice şi economice, de guvernare și de luptă împotriva corupției.

Piața ilicită a tutunului poate fi responsabilă, potrivit studiilor, corelate cu informațiile furnizate de comunitatea vamală internaţională, pentru cel puţin una din 10 ţigări consumate la nivel mondial. În fiecare an, Uniunea Europeană și statele sale membre, conform datelor furnizate de Comisia Europeană, pierd peste 10 miliarde euro din venituri fiscale și vamale.

Consumul de tutun ucide aproape 6 milioane de oameni în fiecare an, dintre care mai mult de 600 000 sunt nefumători.

Estimarea este că, până în 2030, consumul de tutun va determina, direct sau indirect, mai mult de 8 milioane decese în fiecare an, iar mai mult de 80% din aceste decese vor fi înregistrate în țările slab dezvoltate.

În calitate de coordonator naţional al politicilor publice în domeniul reducerii cererii şi ofertei de droguri, ANA susţine, prin demersurile sale, organismele internaţionale cu rol similar, motiv pentru care, şi în acest an, se vor implementa, la nivel naţional, prin cele 47 de Centre de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog, activităţi de sensibilizare şi informare cu privire la efectele asociate fumatului.

Astfel, marcarea acestui eveniment în anul 2015 se va realiza prin continuarea campaniei anterioare, iniţiate de către Agenţia Naţională Antidrog cu ocazia marcării Zilei Naţionale împotriva Fumatului –

Conform celor mai recente studii în domeniu, prevalenţa fumătorilor în România este de 27%, iar restul de nefumători sunt expuşi permanent şi devin fumători pasivi atât la locul de muncă, cât şi în spaţiile publice şi acasă, plătind tribut similar cu fumătorul activ din punctul de vedere al sănătăţii (Studiul GATS 2011).

Pentru jumătate din fumători cu vârsta peste 45 de ani sunt înregistrate decese din cauza diferitelor boli induse sau accelerate de fumat

Bolile care determină cea mai mare mortalitate în România sunt exact acele boli pentru care fumatul este factor cauzal sau de risc: bolile cardiovasculare, cancerul (în special cel pulmonar, în creştere la sexul feminin) şi bolile respiratorii obstructive cronice (BPOC).

La nivelul anului 2010, 5767 de români au murit din cauza expunerii la fum de tutun (fumat pasiv) prin boli cardiovasculare (5436 persoane), infecții respiratorii și alte boli infecțioase (221 persoane) și cancer (110 persoane); 36.257 decese din cauza fumatului activ – 20997 prin boli cardiovasculare, 11619 prin diverse forme de cancer, 3287 prin boli respiratorii cronice (BPOC), 217 prin tuberculoză și infecție HIV, 137 prin diabet, boli de sânge, urogenitale sau endocrine;  din totalul celor 42024 decese din cauza fumului de tutun, 13,7% au murit datorită fumatului pasiv, adică fără să fi fumat.

Românii sunt cei mai mari fumători pasivi dintre cetățenii europeni: doar 38% raportează că niciodată sau aproape niciodată nu sunt expuși la fum de tutun la locul de muncă, față de media europeană de 72%, deși de 7 ani legea permite fumatul la locul de muncă doar în camere special amenajate, separate și isolate, se arată într-un comunicat al ANA.

Povesti cu zane – Ielele si credinta populara de Rusalii

Cele mai puternice spirite malefice din folclorul românesc

                                                                                       ******

Unele dintre cele mai puternice spirite malefice din folclorul românesc sunt Ielele. Credința în Iele este de sorginte slavă, iar în mitologia din răsăritul Europei le întâlnim în: Serbia, Polonia, Cehia, Rusia și Bulgaria. La români, Ielele mai poartă deseori denumirea de Zâne sau Rusalii, însă nu numai.Multitudinea de nume ne dă o idee asupra locului și rolului pe care-l joacă în mentalul arhaic.

                                                                                          ******

Credința populară ne spune că Ielele nu trebuie chemate după numele lor adevărat, ci cu alt cuvânt convențional, cunoscut de toată lumea: Nemilostivele, Dânse, Iude, Fetele lui Iuda, Samovile, Vâlve, Nagode, Irodițe, Vânturițe, Vântoase, Fetele Vântoaselor, Stăpânele Vântului sau Irodeice. Pentru ca puterea lor să nu fie covârșitoare, ele au primit nume de laudă sau de dezmierdare: Milostive, Măiestre, Zâne Milostive, Zâne Măiestre, Doamne, Domnițe, Bune, Puternice, Fete Frumoase, Frumoase, Frumușele, Fetele Câmpului, Fetele Codrului, Fetele lui Șandru, Viteze, Harnice, Sfinte, Sfinte Mari, Șoimane sau Șoimance. Aceste spirite au o multitudine de atribute, uneori contradictorii. Unele credințe ne spun că ar fi niște babe urâte, altele că ar fi fecioare frumoase. Miturile populare spun că ele umblă de Rusalii. Altele din contră, că umblă și în alte zile ale anului. Pe unde se plimbă ele? Din nou, anumite mituri spun că doar prin locuri alese, în schimb altele că umblă peste tot. Conform înțelepciunii populare, ele sunt fiicele lui Rusalim-Împărat (personificare a cetății Ierusalim) și că urăsc pe creștini, pentru că aceștia, ca supuși ai tatălui lor, au trecut la creștinism. Oltenia ne oferă, bunaoara, o legendă care duce originea Ielelor și mai departe: ”A fost odată un împărat mare și tare, care avea trei fete. Ele se numeau Catrina, Zalina și Marina și erau fetele lui Alexandru Machedon. Aceste fete erau țigănci și erau atât de lacome încât dacă punea ceva împăratul de-o parte, nu se putea până ce nu dădeau ocol, să vadă ce-i și nu gustau. Odată ele tot căutând, au dat peste o sticlă cu apă vie și cum au băut, îndată au zburat. Ele de atunci zboară încoace și încolo, ca să vadă unde e calul lui Alexandru Machedon și nu l-au găsit nici până astăzi, că e ascuns în coadele mărilor. Dar Ducipal n-are să iasă din coadele mărilor până la vremea de apoi când îl vor găsi cele trei fete ce se vor duce cu el la Alexandru, și el le va săruta cu dor. Și Ăle Sfinte vor zice:

-Împărate Alexandre, iacă, noi l-am găsit!
Iară împăratul va spune:
-Bine, fetele și iubitele mele, voi ați fost credincioasele mele!
Apoi împăratul va intra cu cele trei fete în Rai, unde vor trăi în veselie. Și de atunci nu vor mai fi oameni pociți și schilozi pe lume!” Din altă povestire reiese că ele ar fi dat apă vie calului lui Alexandru Machedon și că acesta a zburat, iar ca Ielele să-l prindă au băut la rândul lor.Prin unele părți ale Olteniei se crede că ielele sunt în număr de șapte și că sunt atât de frumoase încât doar îngerii le întrec. Ele nu au trup material ci sunt ”năluci în chip de femei tinere și vesele”. Nu le poate vedea nimeni în afară de cei buni la suflet care fac doar fapte bune. Au zale pe piept și clopoței la picioare. Cântarea lor este atât de frumoasă încât nu are asemănare pe pământ. Ele zboară prin văzduh înainte de miezul nopții și trec cântând din zale și clopoței pe deasupra caselor unde au să trimită vreo pedeapsă unui om rău la suflet și fapte. Pe unii, mai ales flăcăi care se laudă cu frumusețea lor, îi pun să cânte ca dânsele să joace. Pentru a scăpa cu bine, soluția este următoarea: ”Cum să faci să cânți bine cu floierul? Iei floierul, plin de lapte dulce, astupat la amândouă capetele și la toate găurile, să nu se scure laptele. Pleci în pielea goală cu floierul și cu doi câini negri după tine ca să te apere. Îngropi floierul la nouă hotară(hotare), cu mâinile la spate. Îl lași îngropat trei zile. A treia zi te duci și-l iei. Îl scoți cu mânele la spate, cu pielea goală și cu cei doi câini după tine”. În tot timpul nu e bine să pomenești de fluier. Dacă îți iei un câine alb și unul negru, cel negru te va apăra, dar cel alb vă sări la tine să te mănânce. Înapoi nu ai voie să te uiți. ”După ce scoți fluierul, îl pui sub căpătâi și noaptea aievea vin Sfintele și te-ntreabă de trei ori:

– Ce ne dai, ce ne dai?
A treia oară le răspunzi ce crezi, de exemplu degetul mic de la mâna stângă. După aceasta, cu fluierul să nu cânți și să nu-ți aduci aminte de el trei zile. Cu fluierul vei cânta minunat de vor spune oamenii:

-Cântă de parcă-i luat din Sfinte”. Sub numele de Vânturițe sau Vânturoase, Ielele vânturesc copiii. ”Copilul vânturit cât va trăi va tot morbos (bolnăvicios) de cap și de picioare, hălăunit (răutăcios) de cap, fără să știe ce face”. În contra Ielelor se astupă gurile de la casă, se înfașă copilul și i se astupă și capul. Un om vânturit scapă doar prin iarba-vântului. Dacă joacă pe pământ, Ielele, își aleg grădinile cu iarbă verde și poieni înrouate. Când voiesc să pedepsească vreun om, Ielele îl dezmiardă prin cântece, îl adorm în vise plăcute, joacă de trei ori hora în jurul lui, blestemându-l fiecare ori limba să i se lege, ori să-și piardă mințile, ori să capete o boală fără leac. De cele mai multe ori îi lasă pe nefericiți fără mâini, picioare ori îi strâmbă fața. Ielele lasă urme pe unde au jucat: iarba e arsă iar apoi răsare una otrăvită, mult mai frumoasă ca precedenta. Ielele beau noaptea apă din fântâni și oricine va bea după va rămâne pocit.Pentru a se feri de acest necaz, cel care bea dimineața trebuie să facă un semn pe fântână ca necazul să cadă pe acel semn. Ca să-și păzească gospodăriile de Iele, oamenii ar trebui să pună un cap de cal într-un par al porții. În prima zi a postului de Sf. Petru și Pavel, româncele nu lucrează deoarece în această zi trec Frumoasele și le strâmbă pe cele care muncesc. Tot în această zi femeile leagă copiilor usturoi sau pelin la grumaz ori le pun la tălpi ca să-i protejeze.. Când treci sâmbătă ori marți seara peste ape, trebuie să îți faci cruce și să suflii peste apă ca să nu fii bolnav, căci atunci se scaldă Nemilostivele. Femeile aromânce se tem de Savovile pe timpul lăuziei, căci acestea intră noaptea pe ușile lăsate deschise și le seacă pieptul ca să nu aibă cum să-și alăpteze pruncii. Pentru vindecarea răului picinuit de Iele se folosesc diverse leacuri și descântece.

Ielele, fecioarele de nezarit

Povestea Ielelor, fecioarele de nezarit, e coborata din vremuri pagane. Ele sunt fiicele pe veci pierdute ale lui Rusalim imparat si de aceea li se mai spune si Rusalii. Mult mai tarziu mitul lor, al femeilor neasemuit de frumoase a fost suprapus peste sarbatoarea crestina a Cincizecimii (Pasca rosata sau Domenica rosarum) si a devenit Duminica Rusaliilor, cand casele sunt impodobite cu ramuri verzi. Una dintre calitatile zanelor Iele este dansul deosebit de frumos, hipnotic, fascinant, care arde iarba din locul unde are loc. Ele danseaza in aer sau pe pamant, noaptea, asezate in cerc, dar, daca sunt zarite de ochi de om muritor sau daca cineva calca in cercul parjolit in care au dansat, acesta se imbolnaveste de moarte, isi pierde mintile si se spune ca este „luat de Iele”. La mijlocul perioadei de trei zile a Rusaliilor, coboarau pe pamant si surorile Ielelor, Sanzienele, zanele renasterii vietii iar ca semn al venirii lor infloresc florile galbene ce le poarta numele. Oamenii cred ca, in noaptea Sanzienelor, zanele despletite umbla pe pamant sau plutesc prin aer si impart rod holdelor si femeilor casatorite, inmultesc pasarile si animalele si vindeca bolile rele. Se zice insa, ca ar fi de ajuns ca oamenii sa le nesocoteasca ziua pentru ca toate faptele lor bune sa se transfome radical si sa infrateasca cu inraitele Iele sau Rusalii. Pedeapsa Sanzienelor pentru femeile care nu tin sarbatoarea este pocirea gurii, iar barbatilor care incearca sa le vada, care rad de ele sau au jurat stramb, le iau mintile, caci se stie ca Sanzienele sunt mari iubitoare de dreptate.De vazut nu le-au vazut decat foarte putini oameni si intotdeauna de departe, caci apropierea de ele inseamna, deseori, moartea. Legendele care invaluie existenta lor sunt nenumarate si rar, foarte rar, cei care au avut norocul sa fie iertati de zane au povestit despre dansul lor fantastic de la miezul celei mai scurte nopti. O parte din vorbele ce se spun, le-am aflat intr-o seara chiar inaintea Rusaliilor, petrecut pe la marginea Feleacului, acolo unde incepe nemarginirea padurii Baciu. Nea Sorin, cel care mi le povestea, era in felul lui un neincrezator: „Ielele? Se zice ca sunt femei-fecioare, nemuritoare si asa frumoase ca pot fermeca orice barbat. Nu le poti sti locul niciodata. Unii le-au vazut in padure ori inpesteri, pe stanci, in aer, in locuri parasite, la raspantii de drum sau pe maluri de apa. Si mereu noaptea, la lumina lunii. Danseaza ca nebunele, invartite in hora, invelite in valuri albe ca stafiile, ori goale de tot ca sa ia mintile cui le vede”. Spune ca locul pe care au dansat ele in padure, ramane ars ca de foc, dar un foc rece care nu innegreste si lasa numai crengile copacilor uscate ca in miezul iernii. Pe locul parjolit nu mai creste iarba multa vreme iar atunci cand rasare din nou, culoarea ei este verde-intunecata, nu e pascuta de nici un animal, iar locul batatorit se umple de ciupercile carora li se zice „lingura zanei”. „Asa se si recunoaste urma Ielelor, cercurile nebune, unde daca pasesti nu mai esti om niciodata, fiindca puterea lor nu are margine si duhul ramane pe locul dansului lor”. Ielele vin in cete de cate sapte sau de cate trei si povestile spun ca: „Noaptea, dupa ce obosesc, beau apa din fantani si ochiuri de lac singuratice, cel mai des de sub nuci si sub paltini, iar cine nu recunoaste semnele trecerii zanelor si bea dupa ele, ramane pocit pe viata ori innebuneste”.

                                                                                   ******

Credinta populara mai spune ca in noaptea Ielelor nu trebuie lasat afara din casa nici un vas cu apa descoperit, iar cine uita si bea apoi din ele e lovit de uitare sau isi pierde glasul. In mod normal ele sunt invizibile doar ca in noptile de Sanziene, capata trup viu si se razbuna cumplit daca sunt provocate, daca li se imita gesturile, sunt ofensate sau vazute in timpul dansului. Se spune ca uneori in noaptea, cand ele apar, sunt mai putin rele si ca au fost si barbati pe care zanele i-au invitat in hora lor, dar ca cei ce le-au refuzat au pierit fara urma.

1 Iunie la Focsani – bucuria celor mici dar si a celor mari

De 1 iunie, anul acesta, la Focsani, toti copiii se vor bucura de frumusetea acestei zile: unii vor merge la unitatea de pompieri, la Ziua Portilor Deschise, altii se vor bucura de Caravana Copilariei, altii isi vor putea participa la spectacole sau competitii, isi vor putea face picturi pe fata sau vor admira clovnii pe catalige si personajele de basm din Piata Unirii. Intr-un cuvant, de ziua lor, copiii vor fi in centrul atentiei tuturor: mamici, tatici, bunici, unchi, matusi etc. 

********

Cu ocazia Zilei Internaționale a Copilului, Primăria municipiului Focșani în colaborare cu Consiliul Local al Tinerilor, Ansamblul Folcloric ”Țara Vrancei” și Ateneul Popular ”Maior Gh. Pastia” organizează o serie de activități dedicate copiilor, . Totodata, în Piața Unirii din Focsani, va avea loc un spectacol muzical , organizat de Centrul Cultural Vrancea.

Programul de 1 Iunie de anul acesta va cuprinde:

* 10.30 Deschiderea festivă a manifestărilor – cuvânt de deschidere – primarul Consiliului Local al Tinerilor Foişor central, Grădina Publică

* 10.40-12.00 Festivalul-concurs folcloric pentru copii ”Opincuţa” , Foişor central, Grădina Publică

* 10.40–12.30 Jocuri distractive pentru copii Grădina Publică, zona centrală

* 12.00–12.30 Festivalul-concurs muzică uşoară pentru copii ”Florile dragostei”, Foişor central, Grădina Publică

* 12.30–21.00 Spectacol muzical Piața Unirii

Competiţii sportive pentru copii

* 09.00 Tenis de camp Parc Balcescu

* 09.00 Șah Grădina Publică – Clubul şahiștilor

* 10.40 Baschet Piaţa Unirii

* 11.00 Atletism Piaţa Unirii

* 12.00 Concurs triciclete Piaţa Unirii

* 12:00 – 12:30 Festivalul concurs de muzică uşoară „Florile dragostei”, care va avea loc in Gradina Publica.

In  acelasi context, cei mici se vor putea delecta, timp de 5 ore si cu o “Caravană a copilăriei”, caravana formată din artişti costumaţi în personaje celebre de desene animate ce va pleca pe traseul : Piaţa Gării – pe B-ul Gării – strada Republicii – Teatru – B-dul Unirii până în Piaţa Unirii – Parcul Schuman – B-dul Bucureşti – Mausoleul Sud. Cei 30 de artisti ai caravanei vor oferi baloane si cadouri surpriză copiilor. Toţii vor primi gratuit cate o pictura pe fata.

  * 16.30 – Clovni, oameni cu catalige, personaje de basm şi actori pentru copii vor sosi în Piaţa Unirii unde vor recrea “Lumea basmelor copilăriei”. Copiii vor putea dansa cu personaje din desene animate, vor primi baloane modelate, trofee şi se vor putea întrece în concursuri de karaoke.

* 18.00  – Pe scena din Piaţa Unirii din Focşani va începe un spectacol artistic oferit copiilor. Pe scenă va urca Oana Radu, de la ora 18.00, iar Lavinia va susţine un recital de la ora 18.40.

* 19.20  – Fuego.

Spectacolul oferit copiilor de 1 Iunie se va încheia cu un recital semnat Delia&Band.

Băutura zeilor, cea mai veche bautura din lume preparată din miere.

Miedul sau hidromelul, este cea mai veche băutură fermentată, apărută cu mult înaintea celor din viţă de vie, cereale sau fructe.După unele cercetări, vechimea acestei băuturi preparată din miere ar avea 6.000 de ani.

                                                                                     ********

În epoca preistorică mierea a fost singura substanță dulce concentrată folosită pe scară largă în alimentație iar din cercetările arheologice miedul (hidromelul, vinul din miere) a fost prima băutură alcoolică fermentată apărută cu mult înaintea băuturilor obținute din fructele pomilor fructiferi, viță de vie și cereale.Prepararea si folosirea hidromelului este amintita si in scrierile antice geto-dace, celto-germanice, balto-slave, finno-ugrice, babiloniene, egiptene, romane dar si elene. Dacia, in care apicultura era dezvoltata, folosea mierea si celelalte produse apicole. Cateva marturii ale istoricilor antichitatii arata ca nivelul de cultura si civilizatie al Tracilor n-a fost egalat in antichitate pe intreg teritoriu European. Daco-getii s-au desprins din masa triburilor Trace, incepand sa-si contureze un profil de civilizatie distincta pe la inceputul primului mileniu inainte de Cristos. Cateva marturii ale istoricilor antichitatii arata profilul poporului si folosirea produselor apicole si al didromelului. “Posidoniu afirma ca misii, neam Trac din dreapta Dunarii se feresc din cucernicie a manca vietati motiv pentru care nu se atingeau de carnea turmelor lor. Se hranesc insa cu miere, lapte si branza, ducand un trai linistit.” (Straban, Geografia-in jurul anului 25-a.Ch.). “Locuitorii din Dacia sunt obisnuiti cu miere cu lapte si fier.” (Ptolemeu, Geografia -in jurul anului 150 p.Ch).“De acolo am calatorit pe un drum neted, asezat intr-o campie a Banatului si am trecut peste mai multe rauri navigabile, dintre cele mai mari, dupa Istru, era asa-numitul Drecon, apoi Tigas si Tifisas. Pe acestea le-am trecut in barcile de care se foloseau locuitorii de pe malurile raurilor, iar pe celelalte le-am trecut pe plute, pe care barbarii le poarta in carute, deoarece locurile sunt mlastinoase. Prin sate ni se aducea de mancare si anume in loc de grau, mei, iar in loc de vin, mied dupa cum il numesc localnicii.” (Priscus, sec.V.p.Ch). Dupa ce marele preot Deceneu, colaboratorul apropiat al regelui Burebista, a poruncit sa se distruga plantatiile de vita de vie si sa nu mai bea vin, poporul (tracii sudici) a continuat sa prepare bere Tracica sau mied intrucat aveau miere din belsug. Traditia folosirii miedului se pastreaza in continuare la Geto-Dacii romanizati, la proto-romanii din perioada de trecere la feudalism, precum la urmasii populatiei romanizate din tinuturile romanesti. Miedul este perparat din miere, apă pură de izvor şi fermenţi (must de struguri sau drojdie). Dar există mied cu diverse arome: de afine, soc, mure, inclusiv lavandă. Are un gust deosebit de plăcut şi multiple indicaţii terapeutice, fiind bogat în vitaminele B, minerale, aminoacizi – cărămizile din care sunt construite proteinele – și monoxid de azot care susține sănătatea sexuală. Se crede că reduce anxietatea sexuală, inclusiv temerile de performanță inadevată.Cuvântul românesc „mied” își are rădăcina etimologica în sanscritul „madhu” unde are sensul de miere sau dulce, dar totodată și de alcool. Găsim aceeași rădăcină sanscrită și în alte limbi indo-europene: greacă „methy”, slavonă „medŭ”, irlandeză „mid”, germană „met”, engleză „mead”, în daneză, norvegiană și suedeză „mjöd”, lituaniană „medus”.Strămoşii noştri cunoşteau miedul şi îl consumau încă de pe vremea dacilor antici, după cum ne lasă mărturie Ptolemeu (Geografia – în jurul anului 150 d.Hr) ”Locuitorii din Dacia sunt obisnuiti cu miere, cu lapte si mied.” In secolul III i.Hr. dacii exportau miere si mied. O spune asta si naturalistul roman Aelianus in sec III i.Hr. Bautura zeilor sau “melikraton”, cum ii zicea Homer, cucereste Europa, pornind din inima Daciei. Miedul se prepara pe la sfarsitul verii ori in primele zile ale toamnei, cand, dupa obicei, erau “sacrificati’ stupii batrani. Impletiti din nuiele, stupii nu rezistau mai mult de cativa ani.
Cand incepeau sa se rupa, albinele erau roite in stupi noi, iar mierea era stoarsa. Fagurii ramasi dupa stoarcere se puneau intr-un vas mare de lemn, plin cu apa curata. Se acoperea cu un capac impletit din nuiele si se lasa la fermentat aproximativ o luna. Mierea si polenul se dizolvau incet in apa, in vreme ce ceara invechita intretinea fermentatia. Bautura avea gust acrisor, pisca la limba si era usor alcoolizata. Dacii (si mai tarziu romanii si protoromanii) i-au spus: mied. Si asa i-a ramas numele. Strabon scria, in “Geografia”, ca tracii de la sud de Dunare “nu se atingeau de carnea turmelor lor”. Spunea istoricul si geograful antic ca ei obisnuiau sa se hraneasca “cu miere, lapte si branza, ducand un trai linistit”.
Ptolemeu scria si el ca locuitorii Daciei erau obisnuiti sa manance “miere si lapte” – si sa nu va ganditi ca acestea erau mierea si laptele care curgeau, rauri-rauri, in Paradis, dar erau cele mai simple dintre bucatele lor. Ar mai trebui sa trecem pe lista branza si varza (cele ale caror etimologii sunt recunoscute ca fiind din fondul dacic/tracic al limbii romane). Alte informatii intalnim in “Ambasadele lui Priscus (diplomat roman) carescria prin sec. V d.Hr: „De acolo am călătorit pe un drum neted, aşezat într-o câmpie (a Banatului de azi) şi am trecut peste mai multe râuri navigabile, dintre cele mai mari, după Istru, era aşa numitul Drecon, apoi Tigas şi Tifisas. Pe acestea le-am trecut în bărcile de care se foloseau locuitorii de pe malurile râurilor, iar pe celelalte le-am trecut pe plute, pe care barbarii le poartă în căruţe, deoarece locurile sunt mlăştinoase. “Prin sate ni se aducea de mancare si anume in loc de grau, mei, si in loc de vin, mied, cum il numesc localnicii”. Aproape fiecare dintre autorii antici aminteste de acest mied, bautura cea mai populara a antichitatii, dupa vin. Se arata chiar ca, atunci cand Deceneu a dispus taierea viilor, pentru ca dacii sa nu mai aiba vin, ei au continuat sa prepare aceasta bautura slab alcoolizata, care devine mai puternica si mai piscatoare la limba dupa trei-patru luni de fermentatie, bautura care le era la indemana, caci miere aveau din belsug. Iar miedul pornea a se face cam la vremea asta, imediat dupa mijlocul verii, cand, dupa traditie, se scotea si mierea din stupi. Despre consumul de mied al moldovenilor din secolul XVII, aflăm de la cronicarul și arhidiaconul sirian Paul de Alep (1627-1669): “…pentru noi domnul a pus să ni se dea, în zilele de miercuri și vineri din post și în timpul acestei prime săptămâni, bere și mied, căci în toată această țară nimeni nu bea apă goală, afară doar de câțiva.” Antonio Maria Gratiani nota, pe la 1564, despre moldoveni: „De vin nu duc lipsă, dar folosesc mult miedul, ca unii ce au miere multă”. Pentru vikingi, miedul este cel ce a daruit omului inspiratia poetica. De asemenea, este bine-cunoscut ca Odin a facut din “miedul poetilor” o licoare magica, ce asigura puterea premonitiei. Odin l-a invins pe gigantul Suttung pentru a castiga miedul, pe care acesta-l pastra ascuns într-o incapere subterana. In mod traditional, miedul era oferit la toate reuniunile solemne, iar actul de a bea impreuna asigura o legatura magica, nu doar intre cei prezenti, ci mai ales intre oameni si zei. În urma numeroaselor studii aparținând unui institut londonez, s-a concluzionat că acest amestec de miere, apă pură și polen este un adevărat cocktail de vitamine, enzime și hormoni naturali. Acesta este miedul* – o bautura alcoolică slabă**, obținută prin fermentarea mierii amestecate cu apă și polen, ce grăbește vindecarea rănilor. S-a discutat însă că nu ar fi doar o simplă băutură alcoolică slabă, ci unul dintre cele mai vechi remedii, stimulente, reîntineritoare și afrodisiace cunoscute, mergându-se până la a fi considerat elixirul tinereții, el redând pofta de mâncare, pofta de viață și acționând contra sterilității.S-au făcut referiri chiar la o tinerețe veșnică, obținută prin consumarea în combinații cu anumite ierburi care creșteau la poalele munților Himalaya.

Ca medicament era pretuit ca preventiv impotriva ciumei.

În Europa de vest se produce puțin hidromel în ziua de astãzi, de pildã producția francezã nu depãşeşte 3000 de hectolitri.
Polonia are douã feluri tradiționale de mied: dwojniac (învechit 5-7 ani) şi trojniac. La 1970 în America de Nord existau trei companii producãtoare.Pregãtit în condiții optime dupã una dintre metodele consecrate (Godan – cu maia de struguri; Derosne/Layens – cu pasturã; Cabas/Ware – cu drojdie de vin sau Jacquemine – cu fermenți selectivi), miedul poate concura fãrã probleme orice vin prestigios.Simbolistica licorilor încadreazã hidromelul în categoria celor dãtãtoare de nemurire. Este bãutura zeilor de pe lumea cealaltã şi bãutura care se serveşte la ospețele ritual.
Ce-i drept, cãlugãrii care au transportat legendele l-au mai înlocuit cu vinul. Celții îl consumau la toate sãrbãtorile, la concurențã cu Berea.În Bretania încã se mai bea frecvent şi astãzi. Berea este pentru celți bãutura rãzboinicilor, iar miedul, cea a zeilor.Prin participarea sacerdoților care întruchipeazã divinitatea la sãrbãtoarea Samain se confirmã statutul bãuturii.
Uneori, regele care îşi pierde tronul moare înecat într-un butoi cu hidromel.Bãutura încã mai este consideratã divinã în Africa, unde pentru bãştinaşii bambara înseamnã cunoaştere, înțelepciune.Compoziția lui o explicã prin aportul simbolic. Apa fertilizeazã, permite comuniunea, este origine a vieții, mijloc de purificare, centru de regenerare, conține sãmânța primordialã. Cufundarea în apã semnificã reîntoarcerea la origini, la imensul rezervor de potential.Pe de alã parte, mierea simbolizeazã prospețimea, claritatea, adevarul. Este totodatã principiu fecundator, izvor de viațã şi nemurire, hrana care oferã ştiința, dupã cum ne amintim şi din tradiția lui Pitagora, care s-ar fi alimentat doar cu ea.Bãştinaşii bambara comparã adevãrul cu mierea, pentru cã asemenea fagurelui, nu are nici fațã, nici dos, şi este cel mai dulce lucru de pe lume. Unirea celor douã componente simbolice este facilitatã şi de forța stimulentã a celorlalte ingrediente, iar prin fermentație se sublimeazã calitãțile elementelor. Fermentând, hidromelul îmbatã, conform tradițiilor, cu… adevãr.Desi Europa este locul de origine al prepararii hidromelului, astazi doar putin hidromel se produce in Europa de vest. In Anglia exista o companie care produce hidromel, in Franta productia industriala nu depaseste 3.000 de hectolitri. Polonia produce doua feluri de hidromel dupa metodele traditionale: Dwojniac (invechit 5-7 ani) si Trojniac (invechit cel putin 3 ani).Conform catalogului “wines and vines” (vinuri si vite de vie) in 1970 existau in America de Nord trei companii producatoare. Marea majoritate a vinurilor de miere este vin cuser.

Hidromelul se poate prepara prin:

1. Metoda Godan (cu maia de struguri)
2. Metoda Derosne si Layens (cu pastura)
3. Metoda Cabas si Ware (cu drojdie de vin)
4. Metoda Jacquemine (fermenti selectivi)

Dupa metoda de preparare hidromelul poate fi:
-sec
-dulce
-sampanizat

Preparat in conditii optime respectand tehnologia hidromelul poate concura cu succes vinurile de marca: vinurile de Rin, Champagne, Bordeaux, Xeres, Malaga.Aceste scurte informatii speram sa va trezeasca curiozitatea si interesul pentru prepararea unei bauturi sanatoase, gustoase si reconfortante.

Sursa: cersipamantromanesc.wordpress.com

Magazin * Hrana populatiei romane in antichitate! – alimentatia vechilor romani era foarte diferita de a noastra.

Alimentatia vechilor romani, in primele timpuri frugala, a devenit apoi destul de variata si, ca mod de preparare, foarte diferita de a noastra. Painea a ajuns un aliment comun abia in sec. II i.e.n. Pana la acea data in loc de paine se consuma un fel de fiertura, un terci, din mei sau din faina de grau cu tarate, fierte in apa sau in lapte; la care se adauga-dupa gust si dupa posibilitati-oua, branza, miere, condimente diferite, bucati de carne sau maruntaie. Acest terci a ramas pana in epoca imperiului mancarea de baza, aproape zilnica, a celor saraci. Painea – din faina de grau, sau mai modesta, de orz- a ramas mult timp un articol de lux. Era preparata de brutari (in timp ce in gospodarie se facea lipia), fara plamadeala, pana tarziu in era republicana. Plamadeala era de obicei pregatita(din faina de mei amestecata cu must de struguri) o data pentru intreg anul; ceea ce dadea painii un gust acru. Romanii consumau mai multe calitati si varietati de paine- pregatita cu lapte, sau cu untdelemn, sau cu untura, sau cu condimente, sau cu oua, sau chiar cu stafide.In general se punea foarte putina plamadeala, incat painea era foarte deasa si grea pentru stomac. Baza alimentatiei o formau legumele; de unde, nevoia unui consum de sare intr-o cantitate mai mult decat dubla decat socotim noi azi ca este necesara organismului.Varza, ceapa si usturoiul, sfecla alba, laptucile si macrisul, castravetele, bobul si lintea, frunzele de hrean, ridichile, urzicile sau prazul erau legumele care- fierte si pregatite cu untdelemn, otet sau vin- constituiau hrana majoritatii populatiilor. Taranii consumau carne de oaie si de capra, extrem de rar carne de vaca; carnea de porc putea fi apreciata numai de cei avuti. Pentru mesele celor foarte bogati se vanau cerbul si mistretul; in timp ce iepurii si harciogii erau ingrasati in crescatorii. Dintre pasari (comune erau gaina si gasca) , cele mai apreciate la marile ospete erau fazanul, bibilica si in special paunul ingrasat. Laptele dulce era folosit mai mult pentru prepararea mancarilor, decat baut. Romanii beau mai ales lapte acru de oaie si de capra, foarte rar lapte de vaca.Pregateau cascaval si diferite branzeturi, condimentandu-le cu tot felul de ierburi, de fructe si de substante aromatice; in schimb nu consumau de loc smantana sau untul. Desi cunosteau uleiul de nuca, de migdale, de susan, de rapita, etc., romanii intrebuintau in alimentatie numai untdelemnul de masline (care pana in ultimele secole ale republicii era foarte scump). Maslinele se consumau in mare cantitate, proaspete sau conservate; indulcite cu miere se serveau fie ca aperitiv, fie ca desert. Taranii mai faceau si un fel de turta din masline tocate si condimentete cu diferite ierburi aromatice. Smochinele, strugurii, alunele si prunele se mancau cu paine. Conservate prin uscare, merele, perele si prunele erau mancarea frecventa a taranilor iarna. –Dar marea pasiune gastronamica a romanilor era pestele, precum si numeroasele specii de crustacee si moluste. In timp ce pestele cel mai comun de mare si de rau era la indemana oricui, la mesele celor bogati erau preferati sturionii si calcanul; mai presus de oricare altii insa, sola si barbunul. S-au pastrat numeroase retete culinare si multe informatii privind bucataria romanilor.In general, retetele si preferintele lor- de pilda, pentru carnea anumitelor animale sau pasari-raman foarte departe de gusturile lumii moderne. Carnea de porumbel, de exemplu era pregatita cu miere, curmale, piper, untdelemn si mustar; tiparul se servea cu piersici drept garnitura; iar alte specii de pesti erau pregatiti nu mai putin straniu: cu prune, marmelada de caise sau pireu de gutui. Romanii erau foarte lacomi de ciuperci, pe care insa le pregateau cu miere de albine! In toate retetele de bucatarie romanice figurau din abundenta substantele aromatice, unele cu totul neobisnuite: pistil de sofran, suc de trandafiri, s.a. Asocierea de elemente picante cu elemente dulci era proprie bucatariei romane. Dar caracteristica principala a acestei bucatarii era folosirea larga a diferitelor sosuri de peste. Intre acestea era si faimosul “garum”-un incredient foarte scump, pregatit din maruntaie si bucati intregi de peste gras amestecat cu plante si diferite plante aromatice; totul era lasat sa fermenteze, sa se descompuna, timp de o luna; dupa care, din acest amestec se filtra pretiosul lichid, garum, folosit pana si la prepararea…dulciurilor! Dulciurile le pregateau romanii folosind- elemente principale si in cele mai neobisnuite combinatii- mierea, branza, vinul, grasimea de porc, anasonul si chimionul; alte dulciuri preferate erau: omleta pregatita cu lapte, apoi acoperita cu miere si cu piper; sau nuci, migdale si curmale fierte in miere si apoi aromatizate cu felurite condimente picante. Dupa dulciuri urmau fructele uscate si vinul. Romanii dispretuiau berea- bautua curenta in Spania, in regiunile dunarene, in Gallia(unde se bea amestecata cu miere); dar in Peninsula Italica, numai in zona locuita de liguri. Taranii romani pregareau vinuri de fructe, bauturi fermentate din mere, pere, gutui, scoruse, s.a.; iar amestecand o parte de miere si doua parti de apa de ploaie fiarta, obtineau o bautura pe care o consumau dupa o perioada de fermentatie de cateva luni. Dar principala bautura, de larg consum, ramane vinul de struguri.Era o bautura accesibila tuturor, intra chiar si in ratia alimentara a sclavilor,-fireste vinul de proasta calitate. Felul in care era tratat si conservat vinul –chiar cel rezultat din prima tescuire- ii dadea un gust foarte ciudat; caci pentru conservare, inainte de tescuire strugurii erau tinuti in apa de mare, sau se adauga mustul in proportie de 4% .(Grecii puneau in vin apa de mare intr-o proportie de pana la 33%!). Vinul era apoi pastrat sau transportat in amfore smolite in interior cu rasina(sau cu bitum special adus din Palestina) si acoperite cu rasina si cu un strat de argila in care se introducea un con de pin- care apoi incoltind si unflandu-se facea ca amfora sa fie inchisa ermetic. Adeseori se adaugau diferite plante aromatice, care schimbau complet gustul vinului. Vinurile licoroase se obtineau fierband mustul.Ca aperitiv se bea must fermentat timp de 20 de zile, adaugandu-I-se o parte de miere la trei parti de must. Alte tipuri de vin-aperitiv erau aromatizate cu pelin sau cu un amestec de trandafiri, levantica si…bitum! Sau cu miere in care se macerasera frunze de trandafir, de violete sau de cedru. Femeilor le era interzis prin lege sa bea vin (deoarece se credea ca vinul provoaca sterilitatea si avortul spontan), dar aceasta dispozitie oficiala nu era respectata. Masa principala a unui roman era cina. Dimineata,romanii luau o mica gustare: paine, branza, masline sau miere; iar la pranz, mancare rece, de obicei ramasa de seara precedenta.In casele celor bogati, bucatarii erau recrutati dintre sclavi (cetateni bucatari de profesie nu existau, spre deosebire de Grecia). Fastul excesiv, deprost gust, de la mesele imbogatitilor este ilustrat de cina data de Trimalchio, descrisa de Petronius in Satiricon; dar, in general vorbind, asemenea excese erau exceptii. In straturile sociale medii si superioare cina cu invitati era o placuta ocazie de intalnire, de conversatie, de destindere, de petrecere. O asemenea cina,un ospat, incepea de obicei pe la ora 3 dupa-amiaza. In sufragerie, in triclinium erau asezate de-a lungul peretilor 3 paturi-canapele-avand in mijloc masa de servit- pe care luau loc intinsi pe o parte, cu cotul drept sprijinit pe o perna, cate trei persoane de fiecare pat-sofa. Numarul perfect de comeseni era de noua. In dispozitia paturilor-canapea si in stabilirea locurilor comesenilor se respectau anumite norme precise.Invitatii veneau insotiti de sclavi, care la intrare le scoteau incaltamintea inlocuind-o cu sandale usoare; iar la plecare le luminau stapanilor calea cu torte. In epoca imperiala a aparut fata de masa. Servetelele- care nu serveau la altceva decat sa acopere locul pe care se aseza comeseanul- erau de obicei aduse de acasa de invitati. (Acestia luau la plecare, infasurate in servet, portii din mancarile ramase, -ceea ce era un compliment facut amfitrionului). Farfuria se tinea in mana stanga. Resturile, oasele,scoica stridiilor, etc. se arunca pe jos. Ca tacamuri- cutite, linguri, (bucatile de carne se mancau cu degetele) si polonice pentru turnatul vinului in cupe, din castronul mare in care vinul era totdeauna amestecat cu apa, in proportiile stabilite de comeseanul ales de ceilalti ca “rege” sau “maestru” al ospatului. In timpul acestei ultime parti a ospatului comesenii, incununati cu coroane de flori, inchinau in cinstea celor absenti sau a celor prezenti, ascultau lecturile facute de un sclav instruit, sau jucau jocuri de noroc. La ospetele date de cei foarte bogati seria divertismentelor putea fi eventual completata cu performantele cantaretilor, instrumentistilor, dansatoarelor, balerinelor, bufonilor sau acrobatilor.

sursa: http://cyd.ro/

Magazinul de sambata – Dictionar Apicol

DECANTORUL DE CEARA - este un vas spoit sub formă de con cu vârful în jos, cu pereţi dubli, în care se pune ceara topită, menţinută la o temperatură constantă de 20-25 0C cu ajutorul unui curent de apă caldă care circulă în interiorul pereţilor dubli. După circa 10-12 ore, se deschide un robinet pentru scurgerea reziduurilor, ceara curată scurgându-se direct în formele de solidificare.

DECEMBRIE - liniştea în stupină face parte din condiţiile unei bune iernări. Circulaţia stuparului prin faţa stupului nu este auzită de albinele din stup dar, atunci când pământul este îngheţat albinele se neliniştesc. Dacă zăpada a căzut abundent şi a acoperit stupii nu trebuie intervenit căci ea ţine de cald. Dacă cumva cade o ploaie peste zăpada troienită, crusta de deasupra trebuie spartă, pentru ca aerul să poată pătrunde până la stupi. La fel trebuie procedat şi cu crusta de gheaţă care se formează la urdinişurile superioare. 
Acum este timpul cel mai potrivit pentru a face bilanţul activităţii apicole. La capitolul cheltuieli se vor trece toate cheltuielile legate de hrana albinelor (inclusiv mierea lăsată pentru iernare), costul materialelor folosite (unelte, faguri noi puşi în stup, sârmă, cuie, medicamente), costul mătcilor selecţionate, costul transportului, pazei, costul reparaţiilor mijloacelor de transport, asigurărilor şi verificărilor tehnice, plata muncitorilor sezonieri. Pentru amortizarea stupilor şi altor mijloace de bază se va trece un coeficient de 10% din valoarea lor (dacă se face stupărit pastoral) şi numai 5% dacă stupina e staţionară. La rubrica venituri se va trece întreaga producţie de miere şi ceară obţinute. Aparte se va calcula valoarea produselor secundare obţinute cum este cea a mătcilor împerecheate şi folosite în propria stupină cât şi cea a celor vândute, a roilor, lăptişorului, polenului, propolisului, veninului etc.

DEPRESIUNEA-fenomenul de depresiune se manifestă prin:
reducerea cantităţii de puiet (puiet pestriţ);
scăderea vitalităţii familiei,
scăderea instinctului de apărare,
încetarea construirii fagurilor,
sensibilitate la boli,
scăderea dimensiunilor corporale etc.

DESCHIDEREA STUPULUI - numărăm mai întâi ramele ocupate de albine ca să ne dăm seama de puterea coloniei, apoi trecem pe o latură, făcând loc pentru scoaterea primei rame. Ramele sunt cercetate din ochi, pe deasupra, pentru a vedea cu ce sunt ocupate (puiet, miere, păstură), greutatea fiecărei rame fiind apreciată printr-o mică ridicare. Atunci când stupii nu sunt dotaţi cu funduri mobile, la revizia de primăvară este necesar să curăţim fundurile. În acest scop, ramele vor fi împinse sau trase în partea opusă urdinişului, după curăţare fiind aduse la loc, cu acest prilej făcând toate observaţiile necesare pentru bunul mers al coloniei.
Fagurii cu prea multă miere vor fi descăpăciţi pe suprafeţe mici (1-2 dm2 fără a ne atinge de obişnuita coroană) făcând loc mătcii pentru ouat.

DEZERTAREA COLONIILOR - părăsirea stupului şi lăsarea tuturor fagurilor goi, chiar şi atunci când se mai găseşte puiet, este un fenomen rar întâlnit, fiind determinat de lipsa de provizii sau din diverse cauze (diaree, loca, lipsa spaţiului etc.).

DEZINFECTII IN STUPINA - utilizarea uneltelor sau a materialelor de la o stupină la alta, constituie o mare greşeală, chiar şi în cazul în care ambele stupine sunt sănătoase, fiecare stupină având o floră microbiană caracteristică la care albinele proprii sunt adaptate.

Clasificări
După scopul urmărit dezinfecţia este de mai multe feluri:

1) Profilactice
Se execută primăvara şi toamna în toate stupinele.

2) De necesitate
Se execută în perioada de evoluţie a bolii (la îmbolnăvire), pentru combaterea unor boli (locă, nosemoză clinică, viroze, puiet văros şi pietrificat etc.) din momentul înregistrării primelor cazuri şi până la lichidarea focarului.
Orice fel de dezinfecţie începe cu curăţirea manuală.

3) Finale
Se fac după încetarea bolii în vederea evitării reapariţiei.

Fazele dezinfecţiei

Curăţirea manuală

Orice fel de dezinfecţie începe cu curăţenia manuală, ce constă în raderea cu peria, dalta, şpaclul şi cuţitul a cerii şi propolisului de pe pereţii stupului şi a accesoriilor lui (fundul, podişorul şi ramele), precum şi rosăturile de faguri, cadavre de albine, dejecţii şi a altor corpuri străine din interiorul stupului, insistându-se asupra colţurilor şi crăpăturilor.

Dezinfecţia propriu zisă

Stupii se supun unei dezinfecţii riguroase conform indicaţiilor;
Halatele, şorţurile şi bonetele se vor dezinfecta prin fierbere într-o soluţie de sodă de rufe 5% timp de 30 de minute;
Mănuşile se supun vaporilor cu formol;
Fagurii fără puiet mort, proveniţi de la stupii infectaţi se dezinfectează în camere ermetizate cu vapori de formol, acid acetic glacial sau prin sulfurizare (fagurii stropindu-se cu apă înainte de afumare fiind apoi spălaţi şi uscaţi înaintea introducerii în stupi);
Fagurii cu puiet mort se elimina şi se topesc, ramele goale de faguri urmând a fi curăţate şi dezinfectate;
Mâinile se vor dezinfecta prin spălare cu apă şi săpun.
Respectarea timpului de contact
Fiecare produs are nevoie de o perioadă de contact pentru ca dezinfecţia să-şi facă efectul. Această perioadă este dependentă de mai mulţi factori (substanţă, temperatură, concentraţie etc.).
Îndepărtarea prin spălare şi aerisire
Efectul nociv al substanţelor administrate trebuie înlăturat prin spălare şi aerisire, altfel vor fi afectate şi albinele.

Substanţe dezinfectante 
Pentru stupi şi alte materiale

Carbonatul de sodiu
Soda de rufe – în concentraţia de 5-10% (50-100 g la 1 litru apă caldă).

Dezinfectant cationic
În concentraţie de 20% se foloseşte sub formă de soluţie – 7,5 ml la litrul de apă.

Formolul comercial

Formalina 29%, care conţine ca principiu activ aldehida formică, în soluţii de 2-4 %, se administrează cu echipament de protecţie şi numai sub supraveghere sanitar-veterinară. Se foloseşte şi în concentraţie de 14% (140 ml formol comercial 1/1 litru apă), cantitatea de soluţie folosită pentru dezinfecţia unui stup fiind de 4 litri soluţie, sau în concentraţie de 20%. Hristea recomandă ca în fiecare stup să fie prezentă o sticluţă cu soluţie de formol 20%, în interiorul acesteia introducând un fitil ce iese prin gâtul sticlei cu 2-3 cm deasupra, considerând că evaporarea lentă a formolului previne apariţia bolilor (Vezi Stupăritul, pag 553, 558-559, 601. Acest lucru nu ştiu dacă este recomandat, având în vedere noile prevederi ale normelor UE dar, probabil că e de folos în stupinele contaminate, de la care oricum nu se comercializează mierea). Daca stie cineva mai multe despre acest lucru este rugat sa vina cu completari. Tratamentul cu soluţia de formol are un folos îndoit: din cauza puternicului miros ce se răspândeşte în stup, albinele sunt silite să facă o ventilaţie foarte puternică, datorită căreia, larvele moarte din stupii bolnavi se usucă şi, în acelaşi timp, prin faptul că pentru această ventilaţie stau mai multe albine la urdiniş, acesta e mult mai bine apărat şi hoaţele nu pot să intre. Sticluţele nu vor fi niciodată pline până sus, ci numai pe trei sferturi. Ele pot fi aşezate într-o tăietură făcută într-un colţ de ramă, sau la marginea dinspre diafragmă, alături de ramă. Singura grijă a apicultorului va fi ca din când în când, să deschidă stupul şi să vadă dacă nu cumva albinele au propolizat capătul fitilului care iese din sticluţă, împiedicând astfel evaporaţia. În acest caz ori va schimba fitilul, ori va dizolva propolisul în puţin spirt.

Hidroxidul de sodiu (NaOH)

Soda caustică – în concentraţii de 4% (40 g la 1 litru apă calda), impune folosirea unor haine de protecţie. Ea distruge majoritatea bacteriilor, protozoarelor, virusurilor şi paraziţilor în formele lor de dezvoltare şi de rezistenţă (spori), puterea sa de dezinfecţie crescând direct proporţional cu temperatura soluţiei (soluţiile fierbinţi de 70-90 oC fiind cele mai active). Pentru a mări puterea de dezinfecţie se adaugă sare de bucătărie în concentraţie de 5%. Manipularea sodei se face obligatoriu cu mănuşi şi cizme de cauciuc şi cu haine de protecţie. Pentru dezinfecţia unui stup se folosesc 3-4 litri soluţie de sodă caustică sau de sodă de rufe calcinată (carbonat de sodiu) în concentraţie de 5%.

Propolisul

Albinele acoperă cu un strat subţire de propolis întreg interiorul stupului şi mai ales spaţiile înguste precum şi eventualele crăpături, ca sedii ale unor posibile focare de infecţie. Fiind şi rău conducător de temperatură, propolisul de pe pereţii stupilor protejează albinele împotriva frigului iarna, sau împotriva căldurii excesive vara.
Primăvara apicultorii îşi curăţă stupii şi uneori îi ard cu lampa de sudură, în felul acesta îndepărtând stratul de propolis, facilitând atacul bacililor sau impunând albinelor o pierdere de timp şi de energie pentru refacerea acestui strat. Din aceasta cauză se recomandă ca după dezinfecţia şi expunerea stupilor la aer timp de 48 – 72 ore, pereţii şi fundurile lor, ca şi ramele noi să fie unse cu extract alcoolic de propolis, folosind în acest scop o pensulă sau un tampon. La nevoie, spaţiile mici sau crăpăturile să fie astupate cu propolis moale cu ajutorul unei spatule.
Extractul alcoolic de propolis se prepara din amestecul a 100 g de propolis fărâmiţat în 400 ml alcool etilic la 96%. Sticla să fie agitată periodic timp de 10-15 minute, pe parcursul a 3 zile. După filtrare soluţia poate fi folosită. Pentru un stup nou cantitatea de extract necesara este de 60 ml. Pentru un stup care a fost ocupat cu albine, necesarul este de 4 ml.

Soluţia de săpun
Săpunul de rufe – soluţie de 5% – în apă fierbinte se poate folosi atât ca detergent cât şi ca dezinfectant pentru obiectele de pânză şi lemn (stupi, rame, faguri şi ustensile), fiind şi un foarte bun distrugător de virusuri.

Spirtul

După curăţirea resturilor cutia stupului se şterge cu o cârpă bine înmuiată cu spirt medicinal, după care se pulverizează spirt medicinal în interiorul cutiei şi se da foc. În momentul când propolisul şi ceara de pe pereţi încep să se topească se intervine cu o cârpa umedă cu care se acoperă stupul în vederea stingerii focului. În felul acesta se evită mirosul neplăcut generat de flambarea stupilor cu benzină.

Pentru fagurii goi de rezervă

Acidul acetic glacial 96%

Se foloseşte sub formă de vapori neîncălziţi, pentru dezinfecţia fagurilor goi de la rezervă, pentru combaterea sporilor de nosema şi a găselniţei, aceştia introducându-se în corpuri de stup, dulapuri sau camere etanşate. în cantitate de 2 cm3/l volum. Pentru un corp Dadant se folosesc circa 120 cm3. Expunerea la vaporii de acid acetic glacial emişi la temperatura mediului este de minim 7 zile.

Apa oxigenată

Hidrogenul peroxidat sau peroxidul de hidrogen poate fi folosit ca soluţie comercială de apă oxigenată 3% ce se poate prepara din perhidrol 1 parte la 9 parţi apă sau din perogen 6 comprimate la 1 litru de apă. E folosită în cazul virozelor. Fagurii goi pentru rezervă se dezinfectează prin umplerea celulelor cu soluţie sau prin stropire şi îmbăiere. După 24 de ore se elimina apa din faguri şi aceştia se usucă prin aerisire.

Cloramina B
Concentraţia indicată este de 10-20 comprimate de cloramină la litru de apă. Soluţiile de perhidrol, perogen şi cloramină se prepara imediat înainte de folosire şi se utilizează mai ales la dezinfecţia fagurilor în caz de viroze şi pentru materialele folosite la creşterea mătcilor.

Sulful
Este utilizat sub formă de fumigaţii prin arderea batoanelor (pulberea nu e recomandată) şi necesită 50 g la m3, fiind recomandat pentru dezinfecţiile împotriva nosemozei şi pentru combaterea găselniţei.

Pentru stupină
Oxidul de calciu (CaO)
Varul nestins – se împrăştie 0,5-1 kg / m2, apoi vatra se sapă. Se poate folosi şi varul stins (clorura de var) sub formă de suspensie în apă (10-25%), în dezinfecţia de necesitate, prin împrăştiere şi săpare.

Felurile dezinfecţiei
1. mecanică
Se face prin răzuire cu dalta, cutitul, peria de sârmă = metodă insuficientă şi ineficientă.

2. termică (prin flambare)
E foarte eficienta (se recomandată folosirea unui dispozitiv de flambare cu gaz de butelie), flambarea executandu-se dupa o prealabila curatare mecanica a tuturor componentelor.

3. chimică
Se refera la utilizarea substanţelor dezinfectante sub diferite forme de agregare (soluţie, vapori etc.).

4. mixtă
Combină metodele de dezinfecţie enumerate mai sus avand cea mai mare eficienţă. Din acest motiv aceasta metoda este cea mai recomandata.

Diafragme etanşe
Pentru ca diafragmele să fie etanşe acestea trebui prevăzute pe margini cu câte o foaie de cauciuc care să atingă fundul iar în partea de sus să închidă golul de sub podişor. Ele sunt folosite cu succes la etanşeizarea compartimentelor de iernare a mai multor nuclee, la buna împachetare pentru păstrarea căldurii în cuib sau la alcătuirea nucleelor de împerechere întreţinute în aceeaşi cutie de stup.

Speram ca v-am fost de folos.